HOME | JUDECATORI | PROCURORI | C.S.M | JURINDEX | INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE | MINISTERUL JUSTITIEI | CURTEA CONSTITUTIONALA
avocati mediatori executori lichidatori notari publici portalul Instantelor contact
» Ştiri
13.12.2013 | Rodica BULIGA
Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi
facebook   yahoo   printeaza    
Kovesi depre o unificare a DNA cu DIICOT: Ar fi un dezastru; zvonurile sunt o incercare de intimidare a procurorilor
Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a declarat ca o posibila transformare a DNA intr-o noua structura prin unificare cu DIICOT ar fi "un dezastru", iar asemenea zvonuri aparute in spatiul public reprezinta o incercare de intimidare a procurorilor anticoruptie. In plus, Kovesi a comentat si noul Cod de procedura penala, despre care sustine ca va face inutile interceptarile din anchete.

Intrebata ce parere are despre discutiile din spatiul public cu privire la o posibila desfiintare a DNA sau unificarea acestei structuri cu DIICOT, Laura Codruta Kovesi a declarat: "Cred ca ambele situatii ar fi dezastruoase si de rau augur. Au existat zvonuri si probabil ca ele mai persista. Nu am vazut niciun proiect de lege in acest sens. Ar fi un dezastru sa desfiintezi o institutie care si-a dovedit eficienta. Cred ca astfel de zvonuri si incurajarea unor asemenea proiecte nu poate constitui decat o incercare de intimidare a procurorilor din DNA. In ceea ce priveste unificarea celor doua structuri, este ca atunci cand faci o combinatie intre mere si pere". 

Mai mult, procrorul-sef al DNA considera ca o astfel de transformare prin unificare ar urmari, de fapt, desfiintarea unor posturi de conducere. "Asta ar fi principala miza", a adaugat Kovesi, potrivit Agerpres.

Totodata, sefa DNA a declarat joi la evenimentul la care a participat ca o prevedere din noul Cod de procedura penala va face "inutile" interceptarile, in conditiile in care, inainte de a se obtine autorizatie pentru acestea,persoana vizata in ancheta va trebui instiintata ca este urmarita penal.

"Exista o prevedere care va intra in vigoare in noul Cod de Procedura Penala si care ne cere sa fie inceputa urmarirea penala inainte sa putem obtine autorizatie de interceptare. Practic, noi trebuie sa il chemam imediat pe cel cercetat si sa ii prezentam invinuirile. Va dati seama ca, ulterior, interceptarea devine inutila", a explicat Kovesi.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a adaugat ca, pentru a fi inceputa urmarirea penala in cazul unui ministru, va fi necesara o aprobare in acest sens venita din partea Parlamentului. Acest lucru, sustine ea, inseamna ca, din acel moment, "practic, investigatia devine publica".

"Va dati seama ca este o imunitate a ministrilor. (...) Daca aceasta prevedere s-ar fi aplicat astazi, dosarul Hidroelectrica, in care s-a oprit incheierea unui contract pagubos pentru stat, nu ar fi fost posibil", a explicat procurorul sef al DNA, citat de Mediafax.

In plus, Kovesi a comentat problema interceptarilor si din perspectiva eficientei organelor de urmarire penala. "Este extrem de important, toata lumea vorbeste despre eficienta organelor de urmarire penala. Haideti sa luam exemplul unei retele internationale de trafic de droguri, in care un procuror din strainatate iti cere prin comisie rogatorie sa il interceptezi pe traficant. Noi ar trebui sa ii explicam procurorului american ca nu putem sa-l interceptam, pentru ca mai intai trebuie sa-l chemam sa-i prezentam invinuirile", a spus ea.

Totodata, sefa DNA a subliniat ca infractiunile de coruptie se comit, prin natura lor, "in spatii inchise, in conditii de confidentialitate".

"Nu striga cineva `Hei, vecine, hai ca vreau sa iau mita, vreau sa am martori!`. Este nevoie de aceste interceptari, dar nu exista dosare in care sa avem doar interceptarea comunicatiilor. (...) Nu exista niciun dosar facut exclusiv pe interceptari", a declarat ea, adaugand ca un rechizitoriu se intocmeste prin administrarea mai multor probe.

Codruta Kovesi a mai spus ca a solicitat ministrului Justitiei modificarea acestui act normativ, mentionand ca, deocamdata, nu a primit un raspuns in acest sens. Ea adaugat, in acelasi context, ca la nivelul Ministerului Justitiei exista un grup de lucru pentru noul Cod de procedura penala, DNA avand un reprezentat in acesta.

 


Cuvinte cheie: unificare a dna cu diicot, dezastru, intimidare a procurorilor, noul cod de procedura penala, inutile interceptarile din anchete, procuror Kovesi Laura Codruta
 
ALTE TITLURI
Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC CND LEGALIS SRL. Preluarea si reproducerea informatiilor si imaginilor publicate pe site-ul www.magistrati.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor si Conditiilor.
© Copyright SC Avocatura.com SRL 2005-2017 ©   Copyright SC CND LEGALIS SRL 2011-2017