HOME | JUDECATORI | PROCURORI | C.S.M | JURINDEX | INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE | MINISTERUL JUSTITIEI | CURTEA CONSTITUTIONALA
avocati mediatori executori lichidatori notari publici portalul Instantelor contact
» Ştiri
14.10.2010 | avocatnet.ro
facebook   yahoo   printeaza    
Conferinta "Hotararile pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului impotriva Romaniei", in 21 octombrie
Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetari Juridice din cadrul Academiei Romane, Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania si Editura Universitara organizeaza, la data de 21 octombrie 2010, conferinta "Hotararile pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului impotriva Romaniei. Analiza, consecinte, autoritati potential responsabile. Aplicarea procedurii hotararilor pilot pentru disfunctionalitati sistemice".

Evenimentul se va desfasura incepand cu ora 14.00, la sediul Academiei Romane din Calea Victoriei nr. 125

In februarie 2010, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a luat in discutie aplicarea procedurii pilot in doua cauze, cu privire la imobilele nationalizate confiscate in mod abuziv de regimul comunist din Romania in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Hotararile pilot adoptate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care releva o tendinta de constitiutionalizare a activitatii Curtii, au menirea de a identifica acele probleme juridice controversate cu care se confrunta in mod constant un numar mare de justitiabili care se adreseaza Curtii de la Strasbourg. 

In aceasta procedura, Curtea se pronunta asupra unei situatii care a generat un val de cereri si care releva o problema structurala a sistemului de drept, indicand masurile generale ce trebuie luate pentru a elimina inadvertentele sistemice si structurale care determina numarul foarte mare de cereri. 

Odata cu declansarea procedurii, toate cauzele aflate pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului, avand acest obiect, au fost suspendate pana cand autoritatile statului roman vor adopta masurile legislative, administrative si bugetare care vor fi impuse.
In cauza Maria Atanasiu si altii, a carei solutie s-a pronuntat la data de 12 octombrie 2010, Curtea a invocat cele peste 1.000 de cauze avand ca obiect restituirea imobilelor nationalizate de statul roman si cauzele in care Romania este frecvent condamnata pentru diversele incalcari ale Primului Protocolul aditional la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. 

Curtea a atras atentia ca, in ciuda zecilor de hotarari prin care s-a pronuntat asupra ineficientei mecanismului de acordare a compensatiilor pentru imobilele nationalizate de statul roman, nu s-au realizat progrese semnificative in privinta reformarii si consolidarii cadrului legislativ in materie. 

Care sunt remediile pentru disfunctionalitatile sistemice si care ar putea fi autoritatea responsabila pentru acest val de hotarari?

In urma numeroaselor condamnari ale Romaniei, in opinia publica s-a transmis cu o siguranta specifica, de catre oamenii politici, presa ori de catre reprezentanti ai autoritatilor publice, ideea ca judecatorii poarta vina exclusiva a acestor condamnari, desigur, in planul cauzalitatii fiind ultima veriga inainte de trimiterea unei cauze pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului. O astfel de opinie se bazeaza pe argumente speculative, iar nu pe o cercetare stiintifica amanuntita.

Cu acest prilej, va fi lansata lucrarea "Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauzele impotriva Romaniei din perioada 1994-2009. Analiza, consecinte, autoritati potential responsabile, in care autorii Dragos Calin, judecator - Curtea de Apel Bucuresti, Bianca Tandarescu, judecator - Curtea de Apel Bucuresti, Mihaela Vasiescu, judecator - Curtea de Apel Tirgu Mures, Paula-Andrada Cotovanu, judecator - Curtea de Apel Pitesti, Beatrice Ramascanu, judecator - Tribunalul Bucuresti, Ionut Militaru, judecator - Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, Serena Militaru, judecator - Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, Roxana Lacatusu, judecator - Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, Lucia Zaharia, judecator - Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, Lavinia Circiumaru, judecator - Judecatoria Constanta si Alexandra Lancranjan, procuror - Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti au urmarit sa rezume fiecare cauza in care Romania a fost condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sa gaseasca autoritatile potential responsabile, necrutand in vreun fel puterea judecatoreasca, si sa observe in ce masura acestea s-au conformat si au reactionat concret, dupa pronuntarea hotararilor. 

Rezumarea hotararilor si extragerea argumentelor relevante din motivarea Curtii, cu riscul asumat de a afecta - catusi de putin - acuratetea textului original, constituie totusi un avantaj deoarece culegerea permite parcurgerea in timp scurt a intregii jurisprudente CEDO si devine un instrument util in biblioteca oricarui teoretician sau practician al dreptului, deziderat caruia ii serveste si modul in care a fost conceputa indexarea dupa cuvinte cheie, cu trimitere la toate cauzele relevante din perioada 1994-2009. 

Nu in ultimul rand, motivele expuse in analiza fiecarei spete privind autoritatile potential responsabile, desi emana de la autorii culegerii, dar pe baza aprecierilor Curtii europene, constituie un punct de reper pentru activitatea celor obligati, in virtutea functiei sau profesiei, sa respecte sau sa garanteze exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. De aceea, nu a fost omisa nici evolutia dreptului intern, pozitiva sau negativa, autorii indicand – acolo unde au fost identificate – consecintele hotararii, care ar trebui sa foloseasca celor interesati pentru a descoperi remediile interne actuale. 

Scopul acestui studiu si metodologia aleasa au plecat tocmai de la o analiza foarte atenta a situatiei de fapt, a motivarii fiecarei hotarari pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pe fond, pentru a identifica mecanismul care a condus in final la incalcarea dreptului fundamental respectiv. 

Dezbaterea in cadrul Conferintei isi propune un scop constructiv, acela de a identifica remediile in dreptul intern, ce vor trebui implementate de Statul roman prin masuri generale de natura legislativa, administrativa sau bugetara. 

Confirmarea participarii se face prin e-mail (mihai.sandru[@]csde[.]ro) pana la data de 20 octombrie 2010. 

Solicitantii sunt rugati sa mentioneze: numele si prenumele, afilierea institutionala si functia, precum si domeniul de interes in materia dreptului european. Participantii vor fi anuntati asupra agendei finale a conferintei/dezbaterii.


Cuvinte cheie: lansare carte, cedo, judecator LACATUSU ROXANA MARIA, judecator CALIN DRAGOS ALIN, judecator TANDARESCU BIANCA ELENA, judecator VASIESCU MIHAELA DORINA, judecator COTOVANU PAULA ANDRADA
 
ALTE TITLURI
Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC CND LEGALIS SRL. Preluarea si reproducerea informatiilor si imaginilor publicate pe site-ul www.magistrati.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor si Conditiilor.
© Copyright SC Avocatura.com SRL 2005-2020 ©   Copyright SC CND LEGALIS SRL 2011-2020