HOME | JUDECATORI | PROCURORI | C.S.M | JURINDEX | INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE | MINISTERUL JUSTITIEI | CURTEA CONSTITUTIONALA
avocati mediatori executori lichidatori notari publici portalul Instantelor contact
04.11.2014 | www.avocatura.com
facebook   yahoo   printeaza    
CCR: Abrogarea articolului 276 din Codul Penal, privind presiunile asupra justitiei, constituționala
Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, marti, ca abrogarea articolului 276 din Codul Penal, privind presiunile asupra justitiei, este constitutionala, respingand, astfel, sesizarea presedintelui Traian Basescu.

Curtea Constituționala a fost sesizata in data de 10 octombrie, de presedintele Traian Basescu, care a atacat legea de abrogare a articolului 276 din Codul Penal, in care se menționeaza ca "fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea, de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a le influenta sau intimida, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda".

Presedintele si-a motivat sesizarea susținand ca legea este neconstitutionala deoarece contravine articolelor 1, 30 si 124 din Constitutia Romaniei, dar si pentru ca faptele prevazute in articolul 276 din Codul Penal fac parte din categoria infractiunilor contra infaptuirii justitiei, iar abrogarea articolului 276 ar putea afecta principiul impartialitatii justitiei si independentei judecatorilor.

"Atac legea asa cum ea a fost votata de Parlament, cu acceptul Guvernului, o atac la Curtea Constitutionala. Motivul fundamental pentru care o atac este legat de independenta justitiei. Avem cazuri pe care le traim cu ochii nostri, campaniile furibunde pe care le-a dus trustul Intact impotriva procurorilor, judecatorilor, declaratiile ticaloase ale unora de prin duba: «I-am dat bani sefului DNA si presedintei Inaltei Curti». De aceea, cel putin in acest stadiu, mentinerea acestui articol pentru independenta justitiei este necesar", a precizat Traian Basescu, potrivit Mediafax.

In sesizarea trimisa de seful statului la CCR se arata ca: "Legea pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal transmisa presedintelui Romaniei spre promulgare este neconstitutionala deoarece contravine dispozitiilor Art. 1 alin (3) din Constitutia Romaniei, republicata, potrivit carora «Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate», Art. 124 alin. (2) si (3) din Constitutie, prin care se stipuleaza ca «(2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti. (3) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii», precum si prevederilor Art. 30 alin. (6) din Constitutia Romaniei, republicata, prin care se stipuleaza urmatoarele: «(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine»".

Decizia CCR, de a declara constituționala abrogarea infracțiunii "presiuni asupra justiției", a fost luata cu unanimitate de voturi.


Cuvinte cheie:
 
ALTE TITLURI
Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC CND LEGALIS SRL. Preluarea si reproducerea informatiilor si imaginilor publicate pe site-ul www.magistrati.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor si Conditiilor.
© Copyright SC Avocatura.com SRL 2005-2017 ©   Copyright SC CND LEGALIS SRL 2011-2017